Ultimul Interviu cu Octavian Paler: “Mi-e teama de moarte”

 O superba replica de dincolo. Citind acest interviu m-am gandit la voi, toti cei care v-ati simtit destul de atrasi de subiect incat sa postati un comentariu. Fiecare cititor va interpreta altfel cele scrise de mine, asa cum fiecare cititor va interpreta altfel cele spuse de Octavian Paler. Fiecare din  noi interpreteaza realitatea in felul lui/ei propriu, prin prisma experientelor, trairilor, culturii (si aici nu ma refer la cunostintele acumulate, ci la mediul in care a trait), valorilor acumulate de-a lungul vietii. Nu am pretentia sa mi se dea dreptate sau sa imi fie preluate opiniile, ci doar acceptate ca fiind ale mele. Majoritatea oamenilor isi fac un scop (chiar involuntar) din a-si impune opiniile proprii ca unice valori demne de luat in seama sau ca adevaruri absolute. Bineinteles, multi nici macar nu isi dau seama cand o fac. Si mai multi nu vor sa recunoasca (poate nici fata de propria persoana) ca o fac. Dar deja deviez de la subiect. Va invit in continuare la un moment de deschidere sufleteasca fata de voi insiva. Nu pentru a va intrista, ci din contra, pentru a va bucura de ceea ce sunteti, de ceea ce ati acumulat, de ceea ce puteti simti.
 
"Fragmente din ultimul interviu
acordat de Octavian Paler, pentru EVZ, anul trecut pe 2 iulie, cand a implinit
80 de ani.
 
Scriitorul se refugia in lumea
zeilor de altadata. Politica il dezgusta,  iar moartea era o taina care-l
speria. Paler credea in Dumezeu numai atunci cand scria. Scriitorul pregatea un
nou roman: "Calomii mitologice. Farame din conferinte nerostite".
 
Va dor cei 80 de ani pe care
tocmai i-ati implinit?
 
Da, ma dor cei 80 de ani ai mei.
Ma dor si bolilele mele.
Am avut un accident cerebral in
urma cu cinci ani.
A fost, din fericire, un accident
usor. Mi-am revenit. Am mai avut si un infarct, acum am un diabat, ma
exaspareaza reumatismele.
Sunt in situatia
neplacuta de a ma suporta pe mine insumi prea mult. Citesc, scriu, recitesc
niste carti. Sunt inconjurat in casa mea de cateva mii de carti. Ascult muzica
clasica . Il iubesc pe Ceaicovski. Mai ies din casa, mai apar pe la televizor,
mai ma plimb cate o ora pe zi. Timpul trece.
Tanjesc dupa apa marii. Nu
mai am voie, din cauza bolilor, sa merg la mare.
Marea
a devenit pentru mine trecut. Pot sa-mi amintesc doar ca una dintre pasiunile
mele a fost marea. A intrat in mitologia mea personala vara si nisipul
fierbinte, cand ieseam din apa. Cred ca as fi in stare sa vorbesc ore intregi
despre starea de indolenta luminoasa pe care ti-o da trupul rasfatat de soare
si nisip fierbinte.
 
Va e teama de moarte?
 
Incerc sa-mi uit anii. Si,
cand nu rezist si-mi aduc aminte, mi-e teama de moarte. E o taina pe care nu
sunt inca in stare s-o infrunt.  Moartea este pentru mine cea ce erau
pentru greci ochii Gorgonei, in care te uitai si impietreai.
Nu
mai am nimic de asteptat. Mi-e frica nu de Dumnezeu, ci de  absenta lui
Dumnezeu. Sunt incapabil sa gandesc o lume in care El nu ar axista, pentru ca
atunci toate s-ar prabusi.
Dumnezeu inseamna pentru mine falimentul ratiunii
mele, punctul unde ratiunea incepe sa nu mai aiba explicatie, unde incep sa
bajbai prin intuneric.
Nu cred in Viata de
Apoi. O invidiez pe mama mea, femeie simpla, care nu avea nicio problema cu
dubiile.  Eu nu am acces la misticism. Mi-as fi dorit sa pot crede in
misticism. Matisse raspundea atunci cand era intrebat daca crede in
Dumnezeu:  "Da, cand lucrez".
Asa zic
si eu. Cred in Dumnezeu atunci cand scriu. Nu mai am nimic de asteptat.
 
Pe cine simtiti mai aproape din familie?
 
Nu mai am pe nimeni. Sotia mea a murit. Baiatul
meu, economist, lucreaza si locuieste in Italia. Vine din cand in cand in
Bucuresti. Sunt singur aici intre molii si carti. E un destin la mijloc, am
avut molii in toate casele mele. Am locuit in mahala, in doua internate, la
liceu, am avut, poate, vreo sase, prin case prin care am trecut.
Nu sunt multumit de viata mea. Singura satisfactie
reala sunt dezamagirile mele. Daca am aceste dezamagiri, inseamna ca am avut
iluzii si asteptari foarte mari de la mine. Mi-as fi dorit sa am mai multi
prieteni si nu am, mi-as fi dorit sa fiu mai putin singur si nu am reusit.
Mi-as fi dorit sa am o familie mare, multi nepoti si nu am.
Sunt satul de mine insumi. Eu sunt
o ilustrare perfecta a racului negativ.
 
In majoritatea cartilor, va
refugiati mitologia antica. Aceasta lume va ofera o iesire din istorie, un
punct de sprijin in fata singuratatii din societatea moderna?
 
Omul a iesit din timpul mitologic
si a intrat in timpul istoric, dar acest pas nu a fost in avantajul lui. Am o
parere proasta despre istorie. Proasta, in general, si proasta, in special.
Toata istoria exprima  aceleasi adevaruri despre om pe care le vedem
astazi. In adolescenta, ma visam antic. Doream sa fi trait pe vremea lui Marc
Aureliu in Roma sau in Grecia antica.  Ma gandesc acum cu duiosie la
vechile mele nostalgii. Cert este ca nu stim nimic aproape dinainte de Egiptul
antic. Avem o reprezentare a istoriei cam de la Herodot incoace,de la Plutarch
incoace.
Trebuie sa marturisesc, eu sunt pe
jumatate reactionar. Reactionarii se opun ideii de progres. Nu contest
progresul, nici nu ma opun. Ar fi ridicol sa cred ca timpul se poate pietrifica
sI ca lumea poate sa ramana neschimbata. Nu mi-a trecut nici o clipa prin cap
ca Romania sa arate ca la Muzeul Satului . Am alta idee care ma persecuta:
progresul tehnic si stiintific  este insotit indiscutabil de regresul
interior.
Mitologia este pentru mine un
refugiu, o fuga de istorie. Zeii grecilor m-au atras mai mult decat mitologia
crestina. Mi se par foarte umani si simpatici. Zeii grecilor stateau in Olimp
si trageau cu ochiul in lumea muritorilor si  nu se dadeau in laturi de la
placerile lumesti. Singuratatea nu e o victorie inaintea celorlalti, ci e de
fapt un naufragiu personal.
 
In cartile dvs, tanjiti dupa
certitudini. Totusi, atata scepticism nu va impovareaza?
 
A crede este un dar si un har. Nu
ma mandresc deloc cu faptul ca sunt considerat un sceptic.
Scepticismul este o infirmitate, nu o sursa de vanitati. As fi vrut sa
am la ora asta certitudini.
Din nefericire, traiesc
intre ruine de certitudini. Certitudinile mele sunt ca hainele roase demolii.
Desigur, iubesc inca viata. Dar resimt acut batranetea si faptul ca nu
mai am decat trecut.
Ce mai pot spera acum? Sa-l rog pe
Dumnezeu sa fie indulgent cu mine si sa-mi ofere cat mai am de trait cat mai
putine boli.
Am fost botezat in religia crestina, in religia
asta voi muri. As fi vrut sa am la ora asta certitudini, as fi vrut sa am
lucruri in care sa cred profund.
Pregatesc o  alta carte. Se
cheama "Calomii mitologice", avand un subtitlu care nu intamplator
este ironic: "Farame din conferinte nerostite". M-am hotarat sa ma
despart de tonul cam eligiac, mai plangacios din ultimele mele cartI, din
"Desertul pentru totdeaua " si "Autoportet intr-o oglinda
sparta". Mi-am zis ca m-am plans destul si ca e cazul sa adopt alt ton.
Atunci am facut apel la un mic demon care exista in mine, usor masohist, care
ma indeamna sa ma iau peste picior. De fapt, in conferintele mele, e un
joc:  conferintele sunt pentru moliile din camera mea.
Sunt niste mituri vechi si noi. Ma refer si la
mitul lui Don Juan. Dau cuvantul unei femei care sa vorbeasca de prejudecatile
barbatilor fata de Don Juan. Exista in mine o coarda feminina care ma face sa-i
demasc pe barbati prin gura unei femei.
 
Idealizati inca lumea Lisei, satul din care "ati
naufragiat" in Bucuresti?
Mai aveti nostalgia
acestui loc patriarhal?
 
In Lisa,  nu mai am pe nimeni. Nu mai exista acolo decat o casa locuita de fantome. Prefer sa-mi
iubesc satul de la distanta. Nu intru in categoria celor care idealizeaza
satul. Paradisul  copilariei mele mirosea a frunza de nuc, dar mirosea si
a rachiu. In sat, erau cinci carciumi si doua biserici.  Nu mitologizez,
stiu insa ca in lumea aceea existau niste valori reale pe care lumea romaneasca
din pacate le-a pierdut.
Existau anumite norme de viata,
care dadeau sens si identitate.
Lumea aceea era o
lume condamnata de istorie, nu putea sa reziste in fata progresului tehnic. S-o
fi nascut vesnicia la sat, cum zice Blaga, dar se pare ca si vesniciile expira.
Eternitatea asta a satului nu putea dura.
In Bucuresti, am ramas un venetic,
un bucurestean acceptat si tolerat. Nu cred ca mai am suflet d e orasean, dar
nu cred ca mai am nici suflet de taran.
E un
fel de promiscuitate. Nu mai pot sa traiesc in sat. M-am invatat demult cu
galagia si cu mirosul de benzina arsa din Bucuresti.
 
Cum relationati cu tinerii din
ziua de azi?

 
E generala  violenta cu care
reactioneaza tineretul, debusolarea asta vizibila in atitudinea lor.
Tinerii
nu au niciun fel de certitudine, in afara de faptul ca lucrurile sunt
complicate.
Ma uit insa la tinerii care merg pe strada si
vorbesc continuu la telefonul mobil. Mai au timp sa se uite cum se clatina o
frunza? Mai au timp noaptea sa se uite la stele? Omul a intrat intr-o tehnica a
tehnolatriei, nu mai stapaneste el tehnica, ci tehnica stapaneste pe om.
Omul are iluzia ca vorbeste cu lumea intreaga la calculator. El e de
fapt singur.
Nu scriu decat la masina de
scris. M-am dezvatat sa scriu si de mana.  Daca trebuie sa scriu o
scrisoare, si mi se pare nepoliticos sa o trimit scrisa la masina, o bat la
masina si dupa aceea o copiez de mana.
Masina de  de scris a
devenit o prelungire a fiintei mele.  Mai spunei unui tanar sa scrie la
masina de scris
Altceva decat computer, ei nu vad
in fata ochilor.
 
Ce va deranjeaza cel mai mult in
contemporaneitatea din jurul nostru?
 
Toate administratiile postdecembriste
au fost defecte in a repera problemele adevarate ale Romaniei. Administratia
actuala este cea mai proasta dintre toate. Nu cred ca in ultimii 16 ani s-a
facut vreun progres in clasa politica romaneasca.  In timpul comunismului
existau cel putin niste explicatii pentru toate relele: au venit rusii si au
instalat o ideologie falsa sau  exista Securitate si teroare. Exista insa
si speranta in comunism. Prin 78-79, circula in Bucuresti o vorba: "As
vrea sa traiesc o zi dupa". Am trait nu o zi, ci 16 ani dupa comunism.
Singurul bun castigat in 1989 este libertatea. Ce am facut insa cu aceasta
libertate?
Nimic!
Sunt consternat si revoltat. Sunt revoltat ca s-au
gasit atatia ticalosi, nerusinati care s-au repezit sa faca averi nejustifiate
si sa devina atat de demogogici. Sunt consternat ca poporul roman a consfintit
si acceptat asta. Nimeni nu a impus ca realitatile de azi sa arate cum arata. Nu
au venit strainii sa voteze in cabinile de vot. Romanii au fot tot timpul cei
care au votat si si-au desemnat alesii.
Administratia CDR-ista era o
cacialma de prima mana, insa si toata demagogia  portocalie nu a fost
decat tot o cacialma. Singura prostie pe care am facut-o si pe care o privesc
cu duiosie, chiar cu tandrete, este ca in anii 90 am candidat din partea
Grupului pentru Dialog  Social pentru Senat.
Nu sunt
potrivit pentru politica.
 
Cand priviti in jur, la ce se intampla in jurul
dvs., ce va socheaza cel mai mult?
 
In clipa de fata, lumea trece
printr-o grava criza a valorilor.
Ne aflam in prezent in
plin razboi religios pe plan mondial. Povestea asta cu Islamul nu e o joaca.
Lucrurile stau exact pe dos decat pe vremea cruciadelor, atunci crestinii
credeau in  valorile crestinismului, desi tineau intr-o mana Biblia si, in
cealalta, sabia. Astazi crestinismul este o religie extenuata si obosita, care
a coborat  mult in formalism, in conventional. Ma indoiesc ca mai traim cu
adevarat misterul unor sarbatori, cum ar fi Invierea.
In islam, religia e foarte violenta si fanatica. Nu e de glumit!
Islamul cucereste Europa, iar administratia americana Bush a facut un rau imens
lumii atatand lumea islamica."

 

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X