cantece-de-leagan

Singuratatea
hraneste egocentrismul. Poate m-am nascut egocentrica. Nu pot sa imi dau seama.
Dar cand esti singur, poti face ce vrei, cand vrei, fara sa fii nevoit sa tii
cont de altcineva. E logic si normal. Nu ai de cine sa tii cont. Si intervine,
ca in orice situatie, obisnuinta. M-am obisnuit sa gandesc pentru o singura
persoana. Eu. M-am obisnuit si mi se pare normal sa imi indeplinesc toate
dorintele pe care am puterea sa mi le indeplinesc. Ma sacaie intrebarea asta…
am fost tot timpul asa? Chiar si atunci cand iubeam? Nu… nu cred. Adevarul e
ca nu imi mai aduc aminte multe lucruri. A trecut mult prea mult timp de
atunci. Oare voi mai iubi vreodata? Si daca o sa iubesc, o sa pot sa ma
debarasez de obisnuinta asta? O sa vreau? Se va intampla de la sine? O sa
realizez? Ma va intelege?

Planul ca
tiganul.

Pana atunci ma
enervez eu pe mine, daca tot nu are cine sa ma enerveze. Ma surprind vorbind
aiurea. Imi dau seama ca vorbesc aiurea si nu pot sa ma opresc. Imi ies din
gura cuvinte pe care mi-as dori sa nu le mai rostesc vreodata. Imi dau seama ca
nu ma ajuta la nimic, imi dau seama cat de urat suna din gura mea, imi dau
seama cat sunt de retardata cand, in loc sa folosesc un vocabular elegant sau
dragalas sau… pur si simplu feminin, imi iese pe gura un “pula mea”. Imi vine
sa imi trag un pumn in gura de fiecare data cand ma aud. Nu ma controlez. Cat e
de greu?

Ma surprind ca
spun pă in loc de pe. Atunci imi vine sa imi dau trei
pumni in gura si un sut in derrierre. Imi vine sa urlu. De ce fac asta? Cum am
putut sa ma las sa ajung sa imi intre in limbaj asa ceva? Cat pot fi de
proasta?

Retarda!

Sunt o vaca.

De ce trebuie sa
imi pun eu tot timpul intrebari fara raspuns? De ce nu pot sa ma multumesc pur
si simplu cu ceea ce am? Ca as avea de ce sa fiu multumita, slava Domnului.
Neeeeee, vreau mai mult si mai mult si dupa aia inca putin sau mult mai mult.
De ce exista viata? Sau nu. De ce exista oamenii? De ce gandim asa mult si
uitam de unde am plecat?

Animalele
comunica, gandesc, au sentimente. Multe sunt mai umane decat omenirea. Avem o
rautate in noi cu care ne luptam o viata intreaga. Sau ajungem prin inchisori.
Sau nu… ajungem lideri. Stapanitori. Atotstapanitori. Ce inseamna viata
pentru animale? Ele nu isi pun intrebarea asta, asa ca… inseamna dormit,
trezit, mancat, pipi-caca, futut, dormit. Bine, mai sunt si fineturi printre
activitatile astea de baza, dar, in mare, cam la asta se rezuma. Vanatorii
vaneaza. Ierbivorii pasc. Pisicile miauna si pestii dau din gura. Pestii nici
nu se gandesc sa miaune, iar vanatorii nu se gandesc cum ar fi fost daca s-ar
fi nascut ierbivori.

De mii de ani,
animalele isi cunosc regulile, fara sa le fi scris vreodata, fara sa isi faca
biblii sau constitutii. Tot ce trebuie sa stie se transmite in familie. Care e
diferenta? Ma gandesc la experimentul cu maimutele. Banana in varful stalpului.
Pedeapsa corporala pentru cele care incearca sa ajunga la ea. Maimutele
inceteaza sa mai incerce sa ajunga la banana. Se introduce maimuta noua.
Maimuta noua se duce la banana. Maimutele vechi primesc galeata de apa rece in
cap. Se introduce maimuta noua. Maimuta noua vrea banana. Galeata cu apa. Se
introduce maimuta noua. Maimuta noua vrea banana. Maimutele vechi ii dau
bataie. Nu mai vor galeti in capete. Se introduc maimute noi treptat. In
acelasi timp, se scot maimute vechi. Se ajunge la o comunitate de maimute care
habar nu au ce e aia o galeata cu apa rece in cap. Bat in continuare orice
maimuta care incearca sa ajunga la banana.

Din nou. Care e
diferenta? Diferenta e ca ele nu isi pun intrebarea de ce. Noi o facem. Si
inventam tot timpul alte si alte reguli, alte si alte valori. Suntem din ce in
ce mai rai. Suntem singura specie care produce alt gunoi in afara de propriile
excremente. Suntem o specie ratata. Fac parte din aceasta specie. Sunt ratata.