cantece-de-leagan

 

Ar trebui sa fiu
fericita pentru ca intotdeauna se poate mai rau? Si sa fiu fericita ca nu e mai
rau? Ce e fericirea? O stare de beatitudine care vine si pleaca. Problema e ca
pleaca. Ar trebui sa ramana ca sa se cheme fericire. Altfel e o simpla bucurie.
Si daca te bucuri des se cheama ca esti fericit? Nu. Se cheama ca ai o fire
vesela.

Nu sunt
ambitioasa. Doar ca realizez ca se poate mai bine, ca pot mai mult, ca vreau
mai mult. Asa cum intotdeauna se poate mai rau, intotdeauna se poate si mai
bine. Traiesc intr-o lume obsedata de bani, de faima, de succes. Succes in
toate ramurile. Succes multilateral dezvoltat. Si e iar la moda chestia aia cu
“universul iti da ce iti doresti, daca iti doresti indeajuns de mult”. Oamenii
chiar citesc idiotenii de carti care “te invata” cum sa fii un invingator.
Bine, ce-i drept, mai mult audio-books. Ca astora nu le place sa citeasca. “Nu
stiu de ce, dar ma ia somnul. Prefer sa ma uit la peizage. Daca nu e
peizage,… cad asa… pe ganduri…”

Mdeah. Eu,
sincera sa fiu, m-am cam plictisit. Am obosit si nu mai vreau decat o luuuunga
vacanta, undeva depaaarte, cu maaare, cu soaaare si cu frumos.

Bicicleta era
gaaalbenaaa….

 

 

 

E epidemie de singuratate

transmisa facil prin suflete uscate

de la om la om.

 

Asa ca visez. Visez cum va fi cand ii voi ingropa degetele de la picioare
in nisip pe malul marii. Cum ma va strange el in brate spre dimineata, ca sa nu
mai dardai eu de frig pana iese soarele din mare. Cum imi va spune somn usor si
buna dimineata cu zambetul pe buze. Cum vom fi…

 

 

 

Singuratatea
hraneste egocentrismul. Poate m-am nascut egocentrica. Nu pot sa imi dau seama.
Dar cand esti singur, poti face ce vrei, cand vrei, fara sa fii nevoit sa tii
cont de altcineva. E logic si normal. Nu ai de cine sa tii cont. Si intervine,
ca in orice situatie, obisnuinta. M-am obisnuit sa gandesc pentru o singura
persoana. Eu. M-am obisnuit si mi se pare normal sa imi indeplinesc toate
dorintele pe care am puterea sa mi le indeplinesc. Ma sacaie intrebarea asta…
am fost tot timpul asa? Chiar si atunci cand iubeam? Nu… nu cred. Adevarul e
ca nu imi mai aduc aminte multe lucruri. A trecut mult prea mult timp de
atunci. Oare voi mai iubi vreodata? Si daca o sa iubesc, o sa pot sa ma
debarasez de obisnuinta asta? O sa vreau? Se va intampla de la sine? O sa
realizez? Ma va intelege?

Planul ca
tiganul.

Pana atunci ma
enervez eu pe mine, daca tot nu are cine sa ma enerveze. Ma surprind vorbind
aiurea. Imi dau seama ca vorbesc aiurea si nu pot sa ma opresc. Imi ies din
gura cuvinte pe care mi-as dori sa nu le mai rostesc vreodata. Imi dau seama ca
nu ma ajuta la nimic, imi dau seama cat de urat suna din gura mea, imi dau
seama cat sunt de retardata cand, in loc sa folosesc un vocabular elegant sau
dragalas sau… pur si simplu feminin, imi iese pe gura un “pula mea”. Imi vine
sa imi trag un pumn in gura de fiecare data cand ma aud. Nu ma controlez. Cat e
de greu?

Ma surprind ca
spun pă in loc de pe. Atunci imi vine sa imi dau trei
pumni in gura si un sut in derrierre. Imi vine sa urlu. De ce fac asta? Cum am
putut sa ma las sa ajung sa imi intre in limbaj asa ceva? Cat pot fi de
proasta?

Retarda!

Sunt o vaca.

 

 

 

De ce trebuie sa
imi pun eu tot timpul intrebari fara raspuns? De ce nu pot sa ma multumesc pur
si simplu cu ceea ce am? Ca as avea de ce sa fiu multumita, slava Domnului.
Neeeeee, vreau mai mult si mai mult si dupa aia inca putin sau mult mai mult.
De ce exista viata? Sau nu. De ce exista oamenii? De ce gandim asa mult si
uitam de unde am plecat?

Animalele
comunica, gandesc, au sentimente. Multe sunt mai umane decat omenirea. Avem o
rautate in noi cu care ne luptam o viata intreaga. Sau ajungem prin inchisori.
Sau nu… ajungem lideri. Stapanitori. Atotstapanitori. Ce inseamna viata
pentru animale? Ele nu isi pun intrebarea asta, asa ca… inseamna dormit,
trezit, mancat, pipi-caca, futut, dormit. Bine, mai sunt si fineturi printre
activitatile astea de baza, dar, in mare, cam la asta se rezuma. Vanatorii
vaneaza. Ierbivorii pasc. Pisicile miauna si pestii dau din gura. Pestii nici
nu se gandesc sa miaune, iar vanatorii nu se gandesc cum ar fi fost daca s-ar
fi nascut ierbivori.

De mii de ani,
animalele isi cunosc regulile, fara sa le fi scris vreodata, fara sa isi faca
biblii sau constitutii. Tot ce trebuie sa stie se transmite in familie. Care e
diferenta? Ma gandesc la experimentul cu maimutele. Banana in varful stalpului.
Pedeapsa corporala pentru cele care incearca sa ajunga la ea. Maimutele
inceteaza sa mai incerce sa ajunga la banana. Se introduce maimuta noua.
Maimuta noua se duce la banana. Maimutele vechi primesc galeata de apa rece in
cap. Se introduce maimuta noua. Maimuta noua vrea banana. Galeata cu apa. Se
introduce maimuta noua. Maimuta noua vrea banana. Maimutele vechi ii dau
bataie. Nu mai vor galeti in capete. Se introduc maimute noi treptat. In
acelasi timp, se scot maimute vechi. Se ajunge la o comunitate de maimute care
habar nu au ce e aia o galeata cu apa rece in cap. Bat in continuare orice
maimuta care incearca sa ajunga la banana.

Din nou. Care e
diferenta? Diferenta e ca ele nu isi pun intrebarea de ce. Noi o facem. Si
inventam tot timpul alte si alte reguli, alte si alte valori. Suntem din ce in
ce mai rai. Suntem singura specie care produce alt gunoi in afara de propriile
excremente. Suntem o specie ratata. Fac parte din aceasta specie. Sunt ratata.

 

 

 

- Si, ce faci de
Paste?

- Nimic iesit din
comun.

- Nu te duci si
tu acasa?

- … Sunt acasa.
De Paste o sa plec de acasa. Poate merg la o prietena. Vad eu.

Mda… 80% din
populatia Bucurestiului pleaca acasa de sarbatori. Adica in Bucuresti nu sunt
acasa. Nu sunt nici macar in vizita. Sunt la serviciu. De ce o fi asa de greu
pentru bucuresteni sa isi gaseasca un loc de munca?

In alta ordine de
idei, ideile mele nu au o ordine. Ele vin unele peste altele, aparent cu cate o
legatura (de leustean, busuioc sau patrunjel), dar, de fapt, fara niciuna
(legatura that is). Nisip pe talpi, spre exemplu.

Si da, o sa ma
duc la o prietena si o sa pacatuim verbal. Nu zic oral, ca dau apa la morile
perverse, asta daca nu am facut-o deja.

Am fost la
Barcelona. As pune si poze, ca am facut peste 1.000 de bucati, da’ tre’ sa imi
fac un cont nou pe photobucket, ca ala vechi s-a umplut. Si n-am timp. Da’ o sa
va arat si poze de la Barcelona. Intr-o zi. Ca e tare frumoasa. Si a fost tare
frumos. Am stat doua zile,
care, evident, nu au ajuns, dar… nu au intrat concediile in sac.

Mi-am luat bilet
la U2, la Milano, in iulie.

Mi-am luat bilet
la AC/DC la noi, mi-am recuperat banii, am pierdut ultimul dram de speranta
pentru Romania (asta daca mai era un rest pe undeva). Ma cac. Cum e posibil asa
ceva? Pui afise, faci reclama, vinzi bilete, trupa-oha. Bine, ar fi fost prea
frumos sa fie adevarat. Festival de doua zile, intr-una din zile AC/DC, biletul
pentru ambele zile 100 de lei. Ca separat nu se vinde. Sau cel putin io asa am
inteles. Oricum nu conteaza. In toata europa, biletul pe gazon la AC/DC e in
jur de 80 de euro. Mda… inca ne simtim in lumea a treia, inca ne credem
buricul pamantului, inca avem impresia ca ni se cuvin discounturi caritabile.
Romania sux!

Acestea fiind
spuse, va urez Ctrl V fericit! Pentru fericitii posesori, asta ca sa fiu
politically correct, Cmd V fericit!

 

 

 

Eu ma prostesc

Tu te prostesti

El/ea se prosteste

Noi ne prostim

Voi va prostiti

Ei/ele se prostesc.

 

Eh, acum parca nu mai suna asa grav…

 

 

 

E o mare problema… nu pot sa sun pe numere de Vodafone. Nu pot sa fiu sunata. Vodafone e pa? A luat-o razna? A picat? WTF???

A chill out day… thinking about everything and nothing at
all. Magic surrounds me from the speakers. Empathizing with Jackie Cane.
Realizing I am Jackie Cane. Spitting out the salt… Breath in, breath out.
Loneliness is bliss and torment at the same time.

Missing the sea. Missing summer. All year round, except in
the summer. It’s not summer. Accepting my strength and fragility, both divine…
we were created perfect. Weren’t we? In His image… perfect. Perhaps. Perhaps
not.

Floating words not even on a piece of paper. Virtually
floating or virtually words or both? Does that make them less real? Virtually
me. Prozac isn’t for feeling happy. Prozac is for feeling less. M. J. is for
feeling more. Do you need more? Sometimes I just want to feel at home.

The never-ending question is why. Why do I always need to
know why? It would be so much easier if… if why wouldn’t exist. Why is so
comforting… so if it wouldn’t exist, there would be fear and panic. Such raw
feelings… I would crawl inside your skin and lay eggs. Then I would fly. If.

My arms are numb. My legs are numb. I’m admiring the dried
corps of a rose in a vase. I should through it out. One of these days. Or I’ll
just keep it without water until the next one will come to take its place. Like
everything else is my world.

 

 

   M-am hotarat! De astazi inainte nu-i mai cer mosului decat un lucru. Si ma voi incapatana sa il cer pana o sa il primesc. Asa ca, mosule, lista mea e scurta, ca sa te poti concentra mai bine. Anul asta sa-mi aduci sufletul pereche!

 

Te pupa cu drag,

 

Lullaby

 

 

 

You get to a junction and discharge your brains all over the
signs telling you which way to go until you can’t read anything anymore and
decide… the wrong way. Always the wrong way. Over and over again. You keep running
for you believe in the next junction, so you keep running and running until you
can only walk. And then, after a while,  you stop. So fuck it.

You just peel your illusions like there’s no choice and
never ever have control over your actions for you never ever have control over
your thoughts and you just keep masturbating your life, or just fuck it up over
and over again, or fuck other lives and just keep masturbating your own. So fuck
it.

You get numb and at first you try desperately to feel, but
you don’t. You just don’t. Pretend or die. Pretend or die? Just fuck it!